Ca și antreprenor, una dintre cele mai mari dorințe, dacă nu chiar cea mai mare, este aceea de a avea cât mai multe vânzări și clienți mulțumiți. Am dreptate, nu?
Uite cât de ușor îți poți îndeplini această dorință cu ajutorul marketing-ului online.
Se întâmplă adesea ca cele 24 de ore să nu fie suficiente pentru a îndeplini nici măcar jumătate din task-urile propuse. Răspunde-le clienților la mesaje, meetinguri, call-uri, și deja ziua e pe final, de abia reușești să-ți faci timp pentru familie.
Ți se pare cunoscut? Dacă da, avem o întrebare: câte dintre obiectivele pentru acest an ai reușit să bifezi până acum? Prea puține? Atunci vino să îți arătăm cum poți folosi marketing-ul online pentru a-ți crește vânzările și a automatiza o parte din sarcini, astfel ca la final de zi, toate task-urile să fie bifate.
În cele ce urmează, îți vei face o idee despre ce este marketing-ul online, de unde trebui să începi și îți vom arăta idei care să te ajute în cadrul vânzărilor.
Ce este marketingul online?

Este o formă de promovare a produselor sau serviciilor pe internet, prin intermediul diferitelor canale digitale. În procesul de promovare te poți folosi de rețelele sociale, de motoarele de căutare, e-mail etc.
În funcție de domeniu, se poate ca unele canale să fie mai mult sau mai puțin utile. Spre exemplu, dacă vinzi servicii/produse doar B2C se poate ca LinkedIn să nu fie locul potrivit unde să activezi.
În schimb, Facebook, Instagram sau Tik Tok pot fi alegeri mult mai inspirate.
Desigur, trebuie să ții cont de diferite aspecte. Unul foarte important și pe care puține persoane îl știu este legat de website și rețelele de socializare.
Majoritatea au impresia că dacă dețin un site, nu mai este nevoie să fie activi în social media și viceversa. Ei bine, dă-mi voie să-ți spun că cele două sunt complementare și necesare.
Cu ajutorul rețelelor de socializare poți crea trafic pe website, integrând în cadrul postărilor link-ul acestuia și poți influența persoanele care interacționează cu profilul tău și conținutul acestuia să cumpere.
Trebuie să fii conștient că tu, în cadrul rețelelor de socializare, practic, creezi cererea pentru produsul/serviciul tău. Ce înseamnă asta?
Ei bine, persoanele care petrec timp pe social media nu folosesc aceste aplicații ca și motoare de căutare, adică nu caută direct ceea ce tu vinzi, astfel, treaba ta este să-i faci să conștientizeze că au nevoie de ceea ce tu le oferi.
Într-adevăr, în ultima perioadă există o tendință de a folosi Tik Tok-ul ca și motor de căutare (să fim sinceri, uneori facem și noi asta :)) ), dar totuși, Google încă rămâne pe primul loc.
Pe Google, treaba stă exact invers. Să spunem că tu vinzi diferite articole pentru casă, iar o persoană caută ”draperii”.
În urma rezultatelor, ajunge pe website-ul tău, deci, în acest caz, tu răspunzi cererii, deoarece acea persoană are deja acea nevoie, este conștientă de ea și este mult mai pregătită să cumpere.
Cum îți creezi o strategie de marketing online?

Pentru a avea rezultate, indiferent că vorbim de mediul online sau offline, trebuie să știi încotro te îndrepți.
Trebuie să știi cui vinzi, să vezi ce se mai întâmplă în nișa ta de activitate pentru a vedea ce funcționează, ce nu funcționează și ce poți face tu în plus.
De asemenea, trebuie să fii la curent cu trendurile din mediul online, care, îmi pare rău să te anunț, dar se schimbă de la o zi la alta.
Acestea fiind spuse, trebuie să-ți setezi obiective clare și măsurabile, trebuie să selectezi bugetul și canalele de marketing și să știi cui vinzi, adică să-ți creezi profilul avatarului de client.
La fel de important este și să dai un ochi asupra concurenței și să vezi ce mai e în trend în mediul online și cum te poți folosi de aceste trenduri pentru a-ți crește afacere.
Vrei să vezi Cum îți creezi o strategie de marketing online? Citește articolul de aici.
Cum să folosești marketingul online pentru a crește vânzările?

Acum că ți-ai format o idee despre ceea ce trebuie să ai în vedere, să trecem la ceea ce te interesează de fapt, și anume, să îți crești vânzările.
Să începem cu ceea ce ți-e familiar, adică rețelele de Social Media. Aici putem vorbi de promovare plătită – ads- sau de postări organice, adică promovarea neplătită, 100% gratis.
Ai auzit vreodată de marketing prin conținut? Dacă nu, să știi că este o metodă minunată de a atrage și de a-ți fideliza clienții.
Acesta constă în crearea și distribuirea de conținut relevant, conținut de care publicul țintă chiar are nevoie, cu scopul de a atrage, educa și fideliza acești potențiali clienți.
Ok, dar cum faci asta? Probabil ai auzit deja de atâtea ori “oferă conținut valoros” sau “oferă-le informații de valoare” încât îți sună clișeic.
Te înțelegem, însă cei care interacționează cu afacerea ta în mediul online, au nevoie să le dovedești că ai habar despre ceea ce faci, pentru a-și putea forma o bază de încredere.
Deci, cum poți știi ce își doresc cu adevărat urmăritorii tăi? Ei bine, poți crea un story prin care să-i întrebi ce curiozități au despre domeniul tău.
Fii prezent pe grupuri din nișa ta și urmărește care sunt cele mai frecvente întrebări (oferind și răspunsuri desigur) sau inspiră-te din mesajele pe care le primești de la clienți.
Pentru a crea acest conținut, te poți folosi de articole de blog, videoclipuri, podcast-uri, ghiduri sau e-book-uri. Dacă prestezi servicii B2B, postează-ți articolele de blog de pe website și pe LinkedIn.
ATENȚIE! Pentru a avea vizibilitate mai mare postează articolul NU îi da share
Crează video-uri pentru Instagram, Tik Tok și, de ce nu, YouTube Shorts, de tip: before and after, behind the scene sau în care să răspunzi celor mai frecvente întrebări.
Încearcă să creezi descrierile postărilor în baza tehnicilor de scriere folosite în copywriting precum AIDA (atenție, interes, dorință, acțiune) sau storytelling (crearea unei povești pentru a vinde produsul și a apela la partea emoțională a clienților – un exemplu bun, care a fost viral, este reclama de la Mesopotamia).
Un lucru trebuie să ții minte, cu cât cineva petrece mai mult timp pe postarea ta, cu atât aceasta va avea un impact mai mare (totuși, evită să creezi postări prea lungi pentru că unu la mână, nimeni nu prea are timp să citească și 2 se poate să-i plictisești și să-i pierzi.
TIPS ALERT! Oamenii citesc pe diagonală, deci pentru a fi sigur că aceștia vor citi ceea ce vrei tu să le transmiți, alege să scrii cu bold ceea ce vrei să scoți în evidență (folosește aplicații precum yaytext pentru a formata textul pentru social media).
Bun, până aici pare foarte mult de muncă: pune întrebări, scrie postarea, fă video etc. Cum faci treaba mai ușoară?
Începe prin a planifica postările și a folosi programe prin care să măsori impactul profilelor de social media și a postărilor, a vizitelor în profil și a engagementului de la fiecare postare.
Un program prin care poți planifica postările pe Facebook, Instagram, Tik Tok și LinkedIn și a vedea rapoartele detaliate este Hootsuite sau poți folosi Meta Business Suite, doar că acest program este doar pentru Facebook și Instagram
Folosește-te de chatbots. Chiar dacă interacțiunea umană rămâne o armă de a vinde, nu este nimic greșit să automatizezi o parte din interacțiunea cu clienții pentru a câștiga timp.
Trei exemple foarte bune de acest tip sunt:
- Chatbot-ul Starbucks. Utilizatorii pot alege cafeaua și plasa comanda direct din Facebook Messenger, prin intermediul acestuia.
- Chatbot-ul H&M. Tot pe Facebook Messenger, utilizatorii pot descoperi produse sau pot primi informații despre promoții și oferte.
- Chatbot-ul Whole Foods. Pe aceeași rețea, acesta răspunde la întrebări despre produse, rețete și sănătate.
După cum am menționat mai sus, în procesul de promovare te poți folosi de postări organice sau de ads.
Pentru cea de-a doua variantă alege să-ți ușurezi treaba prin utilizarea instrumentelor de publicitate disponibile pe rețelele sociale pentru a promova conținutul fără intervenția umană constantă.
Aceste instrumente, cum ar fi Facebook Ads sau Instagram Ads, îți permit să personalizezi campaniile în funcție avatarul de client sau în funcție de alte criterii relevante pentru tine.
Spre exemplu, poți crea campanii de retargeting utilizând trackeri de urmărire pe website precum Facebook Pixel, astfel poți seta ca reclama să apară doar celor care au interacționat cu website-ul tău (dacă ai unul).
De asemenea, aceste reclame pot fi setate pentru a rula automat doar în anumite perioade.
Să trecem la motoarele de căutare. Și aici, la fel ca și pe rețelele de social media, ai mai multe variante și ar fi păcat să nu te folosești de acestea.
Să începem cu partea de SEO, care este gratis (te costă doar procesul de optimizare), această tehnică te ajută să fii afișat în primele poziții în rezultatele căutărilor organice pentru anumite cuvinte cheie sau expresii.
Scopul SEO este de a atrage trafic organic pe site, ceea ce poate duce la creșterea vizibilității online și, în cele din urmă, la creșterea afacerii.
Publicitatea plătită. Fie că vorbim de anunțuri de tip text, display sau video, acestea sunt afișate pe baza cuvintelor cheie și a criteriilor de public țintă selectate..
Scopul acestui tip de publicitate este de a crește traficul site-ului și de a obține conversii (vânzări, descărcări, înscrieri etc.).
Să nu uităm de website. Degeaba ai o optimizare SEO bună sau bagi bani grei în Google Ads dacă site-ul tău fie nu funcționează corect, fie procesul de achiziție este greoi.
Chiar dacă majoritatea persoanelor optează să publice pe website informații peste informații, textele prea lungi, maxim vor obosi persoanele care intră pe site.
Sugestia noastră, fie că ai (sau urmează să-ți creezi) un website de prezentare, fie unul de tip magazin este să prezinți doar lucrurile cu adevărat importante, într-un stil scurt și concis.
De asemenea, procesul de achiziție trebuie să fie în puțini pași și ușor de finalizat.
Acum că am clarificat cu stă treaba cu website-ul, să trecem la parte de e-mail. Vechi de când lumea, e-mail marketing-ul este încă o modalitate sigură de a vinde.
Desigur, ai nevoie de o listă de contacte spre care să trimiți aceste e-mailuri, însă odată ce ai această listă creată, fii foarte atent la intervalul de timp dintre e-mailurile trimise.
De ce spunem asta? Pentru că acest interval trebuie să fie decent, altfel se crează spam în inbox-ul cititorilor și îi “forțezi”, să zicem așa, să se dezaboneze.
Ceea ce îți putem recomanda este să nu încerci să le vinzi direct. Dacă scrii articole de blog, îi poți anunța că ai postat noi materiale sau le poți trimite informații cu adevărat utile din nișa ta de activitate.
Lasă-i să se acomodeze cu tine, să prindă încredere și de abia apoi vino cu e-mailul în care vrei să le vinzi ceea ce tu oferi. Pentru a automatiza e-mailurile, poți folosi platforme cum ar fi Mailchimp sau HubSpot (desigur, există și altele).
Aceste platforme îți permit să personalizezi mesajele în funcție de comportamentul utilizatorilor, ceea ce poate crește eficacitatea campaniilor tale de e-mail marketing.
TIPS ALERT! Deși pe piață există diferite programe care îți oferă posibilitatea de a-ți personaliza e-mailurile folosind template-uri, noi îți sugerăm să-l păstrezi cât mai curat și mai aerisit. Cu cât arată mai mult a reclamă, cu atât e mai predispus să fie ignorat.
Concluzie
Treaba nu e ușoară. Pentru a câștiga timp, trebuie să investești timp. Totuși, noi zicem că merită și ar fi păcat să nu începi imediat.
În caz că totuși, timpul nu este deloc aliatul tău, noi suntem aici pentru tine.
Strategie de marketing, fie ea online sau offline, servicii de creare branding și dezvoltarea website-urilor, woocommerce sau custom, direct optimizate SEO, la noi găsești întreaga gamă de servicii, astfel ca la final de zi, tu să fii la fel de fresh.
Poți cere o ofertă de preț pe adresa noastră de e-mail contact@colorisite.ro sau telefonic la nr. 0754012822.
